Am tot simţit o puşcă, înspre tâmplă,
Am tot simţit o mână, pe trăgaci,
Am aşteptat să văd ce se întâmplă!?
Şi-n jur vedeam câmpiile cu maci...
Şi mi-au târât şi viata-n tribunale,
Pe când luptam, pe front, cu pieptul gol;
Şi n-am murit când gloanţe, în rafale,
În jurul meu, făceau mereu ocol!
Vedeam judecătorii, cum se-apleacă,
Să li se spună-al vorbei înţeles
Şi cineva vorbea, ca să nu tacă,
Manipulând realul interes!
Acolo-n lupte, cuceream redute;
Şi unii mă priveau ca pe-un erou,
Dar condamnat eram, pe neştiute,
S-aud povestea vieţii, în ecou.
Judecătorii, ca să-mi facă bine,
Au hotărât să nu fiu arestat,
Dar drept au dat oricui, ca orişicine
Să mă împuşte, fară-a fi somat.
Ştiam, cumva, că asta-mi este soarta,
Pe stradă-n miez de zi, să fiu lovit
Şi acuzat că mie-mi place cearta,
Deşi, nu-mi spune nimeni ce-am vorbit!
Făcând naveta între front şi viaţă,
Pe drumuri, prin păduri, mă mai opream
Să simt că vântul, înspre dimineaţă,
Îmi dă porunci să fiu cel ce eram.
În jurul meu dansau, căutătoare,
Lumini, în ritm confuz şi sacadat;
Vroiam să ştiu că sunt întâmplătoare,
Dar prea simţeam că sunt al lor vânat!
M-au hăituit, spre calea către moarte,
Voindu-mi drum impus şi sub control,
Să plec oriunde-ar fi, cât mai departe,
Şi-n jurul meu, mereu, să fie gol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu