la ceas târziu de seară,
Îmi spui dintr-o suflare
ce ştii deja că ştiu,
Rupând a lumii lanţuri,
mi-arăţi că-i primăvară
În sufletu-ţi în zbucium,
ce nu se vrea pustiu.
Eu te-aş fura-ntr-o noapte,
să fug în munţi cu tine,
În munte să ne pierdem
şi numai noi să fim,
Să simţi că îţi e bine,
să vrei să-mi fie bine,
Şi până-n zorii zilei,
mereu să ne dorim!
Să fim noi doi şi noaptea
şi cerul plin de stele,
Să mă tot chemi în tine,
şi-aşa să mă tot ştiu,
Ascunşi de toată lumea,
de gândurile-i rele,
Să adormim când zorii
ne-or spune că-i târziu!
Sub ploaia de lumină
a zilei viitoare
Să-mi cauţi în privire
ce mult te-aş tot voi,
Să uiţi de griji, de teamă,
de tot ce te mai doare,
Dorinţa unei clipe
s-o vrei a te-mplini!
Mai sunt câteva zile,
şi-n plus câteva clipe,
Când fără să-ţi mai pese
mă vei dori a-mi fi,
Redându-mă doar ţie,
să laşi să se-nfiripe
Speranţa că-n iubire
poţi iarăşi înflori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu