Mai dă-mi odată mâna, şi ţi-o pune
Pe sufletul ce nu se vrea ucis,
M-afund ca într-o mină de cărbune,
Şi-n urma mea o uşă s-a închis.
De-atâta mers, de-a buşilea, prin viaţă,
Genunchii nu mi-i simt şi mă tot dor,
Simt moartea că de mine se agaţă
Deşi nu-i încă vremea mea să mor.
Se tot întâmplă să privesc spre soare,
Dar mi se pun în faţă nori de fum,
Răspunsul, brusc, devine întrebare
Prea simplă poate: Oare când şi cum?...
Adorm şi eu mereu spre dimineaţă,
Adorm să pot să spun că am dormit,
Şi tot astept o zi... o zi măreaţă
Când ai să-mi spui că totuşi m-am trezit!
Ia-mi sufletul în palme, încă-odată,
Să pot o clipă ochii să-ţi privesc,
Să-nvăţ să cred că viaţa-i minunată
Şi doar s-adorm şi nu să rătăcesc.
Şi fii la fel cum îmi apari în vise,
Dezleagă tot ceea ce mi-e legat,
Când îmi arăţi în somn că mi-s promise
Acele culmi pe care am umblat.
Cu mâna ta, etern ocrotitoare,
Pe rana sangerândă fă un semn
Şi dă-i cu totul, altă-nfăţişare,
Să pot să uit al al zbaterii consemn.
Şi fii la fel, un bulgăr de lumină
Prin care să zburăm spre infinit,
Acolo unde legea e divină
Şi unde viaţa n-are un sfârşit.
Aici am fost furat de cei ce fură
Dar ei m-au prins când eu era să-i prind,
Şi-a trebuit să-nvăţ că n-au măsură
Când vor ce n-au, ne vor pe toţi murind.
Şi dă-mi iar mâna ca să faci dreptate,
Acolo-n Cer, dar şi aici, acum,
Ca să se ştie că, în libertate,
Acel ce vrea nu se opreşte-n drum.
Suntem puternici, suntem mal de piatră
Ce nu se pierde-n spuma unui val,
Şi foc aprindem într-a vieţii vatră
Definitoriu scop primordial.
De aş putea, aş vrea să dau crezare
Celor ce-au pus pe suflete pariu,
Dar cum nu sunt un hoţ la drumul mare,
Când sufletu-mi vorbeşte ţie-ţi scriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu