m-am pus la zid nejudecat,
Şi m-am dorit fără de urmă
să pot să fiu de toţi uitat,
Chiar dacă mai priveam spre soare,
simţeam mereu că-mi este frig
Iar noapea mă trezeam, că-ntr-una,
vroiam să ştii de ce tot strig:
Se luminează miezul nopţii
Şi stelele încet dispar,
În cea dintâie zi a sorţii
Ce vieţii mi te dă ca dar.
Iubirea-i calea contra morţii
Şi-întredeschizătura porţii...
Mă tot uitam, grăbit, spre uşă,
de parcă te-aşteptam să vii,
Iar dimineaţa-nspre fereastră,
să pot trezirea-ţi să-ntârzii.
Şi doar în vis aveam puterea
de-a-ţi arăta un drum mai bun,
Rostind încet şi cu durere
ştiind că nu degeaba-ţi spun:
Întredeschizătura porţii
Ne face să vedem mai clar
Iubirea, calea contra morţii
Şi a trăirii în zadar.
În cea dintâie zi a sorţii
Se luminează miezul nopţii...
Dar aşteptam să vină ziua
când peste praguri vom păşi
Înţelegându-ne dorinţa
de a ne fi şi-a ne iubi,
De-a şti că a trecut furtuna,
şi-i cald şi nu va mai fi frig
Şi-alaturi findu-mi, viaţa toată,
să ştii ce-am spus voind să strig:
Se luminează miezul nopţii
Şi stelele încet dispar,
În cea dintâie zi a sorţii
Ce vieţii mi te dă ca dar.
Întredeschizătura porţii
Ne face să vedem mai clar
Iubirea, calea contra morţii
Şi a trăirii în zadar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu