Virginiei
Din timp, de departe,de mult, de demult,
spre tine venit-am...
Din nou este timpul,
eu ştiu că e vremea,
cât încă-i lumină, să ştim că ne-avem,
ca-n vremea aceea,
când,
fără de teamă,
priveam răsărituri
din vârf de-nălţimi,
şi nu se-ntâmplase,
alegerea tainei
prin care, acum, se pierde esenţa
luminii-n neanturi
şi omul se crede
stăpân absolut.
Sunt parte din lumea
ce prinsă-n vâltoare,
nimic nu mai vede,
mai mult se orbeşte,
spre umbre se-apleacă urechea ades.
Sunt partea ce nimeni
nu vrea să o vadă,
ce-i pune parafe
prin spate mereu.
Vorbesc de departe,
mai nimeni n-aude...
Câte-o privire,
mereu fugară,
vrea să-nţeleagă
timpuri ce vin,
fără a crede
că întâmplarea
e doar urmare
a faptelor vechi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu