Sfârşit de rol

Iată-i timpul... trag în jos cortina,
Scena vieţii-mi este eşafod,
Nu mai am decât să sting lumina...
Nu mai sunt pe-al lumii calapod.

Sala este plină... mult prea plină,
Însă toţi vorbesc o limbă-a lor,
Spre-ntuneric fug, dar vor lumină...
Când n-o au, mă fac răspunzător...

Se întrec cu vorba dar, în fapte,
Trag de timp să treacă în zadar,
Replica, din rol, îngheaţă-n şoapte,
Eu mă simt strivit de calendar.

Trag cortina, azi deloc nu-mi pasă,
Că mă strigă unii să revin...
Vor uita... şi-abia ajunşi acasă
Spune-vor că sunt un arlechin.

O trag foarte jos, să nu se vadă
Că-n genunchi mă rog, ca în altar,
Să mai fiu văzut, ca om, pe stradă,
Nici nemuritor, nici avatar.

Nu mai pot nici eu să stau pe scenă
Şi să văd că unii-n gol privesc,
Întrebând de viaţa-mi e obscenă,
Nicidecum de traiu-mi omenesc.

Trag cortina, da, nu-i nici o glumă,
Mult prea multe vorbe-s de nimic,
Bunul simţ la asta se rezumă...
Plec, nu are rost să mă complic!