pot trăi sau pot muri,
pot iubi în miezul zilei
sau sfârşi în zori de zi,
sunt o simplă întrebare,
cu un complicat răspuns,
pot urca pînă la stele,
fără-a şti că e de-ajuns.
Sunt ca cerul nopţii, liber,
când mai jos şi când mai sus,
nimeni nu mă mai întreabă
ce-am făcut şi ce am spus,
sunt o simplă licărire
ce, mai toţi, cred că o văd
doar când viaţa-i o dilemă
şi le pare-a fi prăpăd.
Sunt om liber, foarte liber,
n-am ce da, n-am ce să cer,
ştiu ce-i viaţa, ştiu ce moartea,
am curaj să cred, să sper,
vin din marginile lumii,
însă eu n-o mărginesc,
în deplina-mi libertate,
n-am de ce să mă feresc.
Sunt ca fluturele care
simte ploaia după vânt,
simte vântul după forma
umbrelor de pe pământ,
caut boabele de rouă
ce, mereu, în zori de zi,
udă firul crud al ierbii
ce-şi doreşte a trăi.
Sunt om liber, foarte liber,
paşii singur mi-i măsor,
şi tot singur pot decide
dacă vreau sau nu să mor,
dacă merg spre mai departe,
dacă vreau să stau pe loc,
dacă vreau să fiu ca focul,
sau să ard cu totu-n foc.
Sunt aşa cum este firea
celor ce-şi doresc trăi
fără teama că li-i dată
datoria de-a muri,
sunt mai liber decât clipa
care ştie că a fost
şi-a dat timpului măsură,
şi a dat faptelor rost.
Sunt om liber, foarte liber,
sunt precum mi-e dat să fiu,
ştiu ce-nseamnă libertatea,
tot ce-nvăţ, învăţ să ştiu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu