Mă simt ciudat fără să-mi am motiv,
Mă simt absurd fără să ştiu şi cum,
Şi simt că un butoi cu exploziv
De cineva e pus, din nou, in drum.
Mă simt, simţind, pornind un uragan
Care să rupă ultimul catarg,
Care să pună piedică, un an,
Ieşirii fastuoase, iar, în larg.
Mă simt ştiind, cu nume de-mprumut,
Sortit a fi un fulger orbitor,
Pe cel ce m-ar ucide c-am văzut
Cum vrea să fie timpul viitor.
Mă simt fiind câteodată scut,
Iar alteori un simplu gând intrus,
Prea cunoscut dar şi necunoscut,
Când adevărul e o vorba-n plus.
Mă simt dorit un biet nevăzător
Şi surd, şi mut, şi prea puţin gândind
Când trec prin foc şi nu mă las să mor,
Şi nu trăiesc doar să mă ştiu trăind.
Mă simt ciudat, fără să am motiv,
Mă simt absurd fără să ştiu şi cum,
Că simt acel butoi cu exploziv
Deja-i aprins... Şi spusa mi-o asum!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu