E prima noastră toamnă... ne-a găsit
Înfricoşaţi, nevindecați de toate...
Să ne îmbrățişăm definitiv
Ne spune... Şi şopteşte: Pân’ la moarte!
Am mers pe-atâtea căi demonizate,
Şi împotrivă ni-i întreaga lume...
Acum ne suntem actualitate,
Şi-avem deja,-ntr-un fel, acelaşi nume.
Aşa a fost să fie... prin cuvânt,
Să desluşim ce va urma în fapte,
Şi chiar banal de-a fost, ni-i legământ,
Pecetluit de noi în prima noapte.
Ţie mă-nchin de-acum întru vecie,
Şi-mi este dor de toamna următoare,
Ce va putea depune mărturie
Că doar iubirea e nemuritoare.
N-ai să te-ntorci, vei merge acest drum,
Te vei schimba şi ştiu cum o să fie,
Şi că această toamnă de acum
E semn real de nevinovătie.
E prima noastră toamnă împreună,
Ne-a adunat din drumurile noastre,
Spunându-ne că vine vremea bună,
Sfârşit fiind timpul marilor dezastre.
Ni-i cerul martor, martor ne va fi,
Şi călăuză înspre mai departe,
Prin ceea ce-mpreună noi vom fi,
Trăind aici şi dincolo de moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu