Vrei...

Prin continuarea începuturilor, Ionelei

Să stăm pe prag de suflet, dimineaţa,
Să căutăm al viselor temei...
În vise mie-mi este dragă viaţa...
Pune-mi-o tu, din nou, pe drumul ei...

Azi locuim în spaţii paralele,
Dar drumul, mai mereu, ne e comun
Că nu-i distanţa-ntre pământ şi stele
De neînvins, cum unii tot ne spun.

Să ne-amintim de ziua însemnată
Cu înflorirea parcului cu tei
Când mi-ai şoptit, cumva intimidată,
-Dezbracă-mă şi ia-ţi atât cât vrei!

Şi n-a mai fost de-atunci nici o-ndoială
Că m-ai fi vrut cu mult mai cumpătat,
Chiar de-am primi pedeapsa capitală
N-ai regreta spunând c-a fost păcat.

Când ne-am lăsat pierduţi în fantezie,
Iar ochii tăi priveau în ochii mei,
Mi-au spus că mi te-ai dat pentru-o vecie
Şi, cu curaj, m-ai întrebat: Mai vrei??