împărţise-vor la doi...
Lumea gândurilor mele
e deja în plin război,
Mă întreb cum legea firii
poate fi un compromis
Când omul nu e în stare
de a-şi vrea impus un vis?
Cerul e deja fierbinte
fierbe orişice cuvânt,
Prin clepsidra razei nopţii
arşiţe cad pe Pământ.
Ţipă zorii dimineţii
că de lacrimi sunt grăbiţi,
Plâng amurgurile serii
când văd oameni istoviţi...
Frunza nopţii lucitoare
adie şovăitor,
Neînţelegând motivul
celor care moartea-şi vor.
Luminînd cu bezna oarbă
umbrele au pas încet,
Îndemnând false motive
să ia forme de regret.
Toţi îşi vor multe avute,
toţi vor mult şi mult mai mult,
Chiar o linişte sordidă,
într-un ideal tumult.
Pe la colţ, plină de ură,
vorba-i spusă din instinct
Fără sensuri, fără noimă,
dar cu un accent distinct.
Eu mai lupt cu mine însumi,
dreptul de-a fi eu mi-l cer,
De-a fi liber de nuanţe
şi-a-mi avea rostul reper,
Ca să tac, iubesc iubirea
şi mi-o iau ca şi blazon
Explicându-mi hotărârea
chiar prin gândul meu cazon.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu