Vorba în versuri mi-este o cutumă,
Şi te îndemn din simpla mea simţire,
Dorinţa nu rezultă din gândire.
Despre firesc vorbesc şi nu-i dau nume,
Dar definit îl ştii şi de la lume,
De spus e spus... Deloc în gura mare,
Când fapta e reală-mpreunare.
Putem uita cu mintea împuiată
De-atâta neghiobie deşănţată
Dar nu ne-ajută-n fuga de regrete,
În trecerea de vremuri pe-ndelete.
Îţi scriu în versuri însă nu în glumă,
Despre firescul vieţii prin cutumă,
E timpul de-a fugi de-o grea furtună
Printr-o trăire-a clipei împreună.
Şi-ţi plouă frica gând de-mpotrivire,
Ţi-e teamă de-a fi dar şi dăruire,
Dar nici nu ştii ce altfel va urma,
Şi fugi astfel chiar de menirea ta...
Ne spune ceasul, ceva mai devreme
Că ne-am putea lipsi de teoreme
Şi-i timpul de făcut, ce-avem, a face,
Dacă ni-i dor de linişte şi pace.
Spune-mi să vin şi voi veni degrabă,
Timpul e scurt, avem destulă treabă,
Fii, prin curaj, motiv de încercare
Ca să-nţelegi de ce nu am răbdare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu