Caut un gând prin multele ce-mi vin
Dintr-un neant cu legi ce mie-mi scapă,
Pe care, uneori, nu le rețin
Când în tiparul meu nu pot să-ncapă.
Găsesc, din nou, în jur, dezamăgiri,
Prin întrebări spre fapte-ndreptătoare,
Dar cu nuanța unor înjosiri,
Mândriei, întru tot, folositoare.
Rar, foarte rar, se văd cei ce-nțeleg
Că o enormă vină le-aparține,
Că nu, cel ce zic ei, e rău sau bleg,
Ci ei, sunt tot, o cauză în sine!
Cei ce ucid se plâng că sunt uciși
Și plânge-n ei orgoliul, cu furie,
Văzându-se-n principii compromiși,
Lipsiți de-a dominării bucurie.
Puțin mai are rostul sens real,
Puțină e normala acceptare,
Și tot mai mulți se lasă duși de val,
Iar omul mic se crede tot mai mare.
Un tobogan enorm ne e simbol,
Omniprezent în gânduri și în fapte,
De nedorit a fi măcar domol,
Sfetnic de zi și, mai ales, de noapte.
Caut un gând... Încerc să redevin
Al meu, în primul rând, cu bune, rele,
Cu clar alesu-mi drum întru destin,
Și ochii, mai mereu, pierduți spre stele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu