Încep direct, şi tot direct îţi spun
Şi fapta va fi unica dovadă,
Că mă vei vrea grăbit, ba chiar nebun
În tine să mă ştii, fără tăgadă.
Al clipei rost deja îl înţelegi,
De multă vreme ştii că-mi eşti dorinţă,
Că încălcând tabuuri, sfaturi, legi,
Îmi eşti şi corolar, şi referinţă.
Să nu fim, aşadar, chiar ipocriţi,
Să ne ascundem viaţa-n falsitate,
Zicând că nu putem fi ispitiţi,
Că vorbele sunt, toate, inventate.
Tu ştii că n-ar fi bine să te-ascunzi,
Că nopţile îţi dau vestiri în vise,
Chiar sânii ce se văd că-s mai rotunzi
Îţi prevestesc idei necompromise.
Şi, bine ştii, că tot ce-i amânat
Te duce într-o luptă nesfârşită
Şi afli că nimic n-ai câştigat
Când fapta e, în toate împlinită.
Îţi spun, din nou, să nu fim ipocriţi,
Etichetând consensuale fapte,
Lăsându-ne de noi acoperiţi
Împreunaţi trecând prin miez de noapte.
Nu are rost, deloc nu-i nimerit
Să tot pui fard pe un contur de mască,
Spunând că nu-i momentul potrivit
Chiar dacă presimţirea te demască.
Nici replici, de găseşti, n-au înţeles,
Puţine spun din cât ar vrea să spună,
Cuvintele deja sunt în exces,
Ca norii ce dau veste de furtună.
E timpul să nu fim, iar, ipocriţi,
E vremea de firesca împăcare,
Să nu ne mai lăsăm de gând opriţi,
Fugind de omeneasca-mpreunare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu