Ai fost, fără-ndoială, fascinantă,
Chiar dacă ai mari dubii că ai fost,
Şi-ţi plănuieşti o altă variantă
Ce ai să vezi că n-are nici un rost.
Va fi să vină chiar o noapte-ntreagă
În care să ai timp să te-nţelegi,
Să simţi cum noduri strânse se dezleagă,
Uitând să negi, uitând să te mai negi.
Într-un amurg de zi mult însorită,
Când norii-n grabă se vor înmulţi,
De haine pe de-a-ntregul dezgolită,
Dorinţe şi idei vor încolţi.
Ca nufăr alb te vei lăsa ştiută,
Făcându-mă să uit de limitări,
Ştiindu-te esenţă absolută
Prin lipsă de tipare şi-adnotări.
Ca-n visele ce-n vin, pe-ascuns, în noapte,
Mi te vei vrea, şi-atunci, neezitând,
Trăind esenţa regăsirii-n fapte
Ştiindu-mă, în tine, pătrunzând.
Şi mă vei vrea aşa, fără-ncetare,
Până ce fi-vor zorii vestitori
Că ploaia, în continua-i vărsare,
A pus peceţi pe paşii roditori.
Vei fi tu rod, alegere firească
A regăsirii altui început
Şi-a tot ce munţi din drum o să urnească
Ducându-i înspre umbre din trecut.
Şi vei rămâne, fără dubii, fascinantă,
Fără a pierde gânduri în zadar,
Nopţii mereu simţindu-te restantă
Ca să mă ai, în zorii zilei, dar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu