Mi-e teamă că-ntr-o zi, când n-am să ştiu,
Vor spune unii c-am plecat din lume,
Şi am uitat măcar un vers să scriu
Despre firescul marilor cutume.
Mă vor numi "un simplu anonim",
Subscris unor convulsii efemere,
Având reperul gândului infim
Căutător de umbre şi plăcere.
Vor spune că am fost, dar nu mai sunt,
Nici spirit, nici idee, nici fiinţă,
Nici cel ce n-a ajuns nicicând cărunt,
Lipsindu-i bătrâneţea din conştiinţă.
Mari temători că nu va fi de-ajuns
Vestirea lor să fie faptă clară
Îmi vor rescrie viaţa pe ascuns
Numindu-mă un simplu pierde-vară!
Şi-aşa mă voi trezi că sunt inclus
Într-o mulţime fără definire
Privit, cu ură, dar de jos în sus
De cei ce sunt, trăind, doar amintire.
Din teamă, din invidie, prin fals
Vor căuta a-mi şterge multe fapte
Mimând o horă într-un pas de vals
Şi zilele-mi numindu-le ca noapte.
Dar şi aşa, vor vrea cu mult mai mult,
De vor ajunge chiar să se renege,
Ştiind că n-o să vreau să îi ascult,
Când rodul nesimţirii-şi vor culege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu