sâmbătă, 6 septembrie 2008

Cântec pentru o anume zi

Azi e ziua absolută,
Ziua-ntoarcerii-n real,
Comedia surdo-mută
A ajuns şi la final.

Prin realităţi concrete
Punem pasul pe destin,
C-ajunsese să ne-mbete
Surogatul de venin.

Idioţii speră parcă,
Ne privesc prin mii de ochi,
Să ne rupă tot încearcă
Prin descântul de deochi.

Ziua în amiaza mare,
Vei veni şi-ai să rămâi,
Să-mi fii veşnic sărbătoare
Şi iubita mea dintâi.

Printre lacrimi de speranţă
Punem lacăt pe ce-a fost,
Ca să punem în balanţă
Irosirea fără rost.

Luna nouă când se-arată
Vom fi noi şi-un singur gând,
Poate, chiar şi ea mirată,
Va fi strop de foc, arzând.

Azi e ziua de-mplinire
A normalului firesc,
Mi te dai spre nemurire,
Eu prin tine nemuresc.

Niciun comentariu: