prin lume se aude,
Răstălmăcind chemarea
spre ziua de apoi,
Răspunsul şi-ntrebarea
sunt adevăruri crude,
Când totul se împarte,
fără de semn, la doi.
O taină-a-ndepărtării
cuprinde omenirea,
Iar apele-ncep astăzi
să curgă înapoi,
Dispare forma-n urmă
fără-a-şi găsi menirea,
Apocalipsa vine,
în primul rând, din noi.
Un dangăt se aude
şi-i mai mereu aproape,
Chemând spre începuturi
un sens primordial,
În absolutul clipei
cad stelele în ape,
Iar focul risipeşte
şi cel din urmă val.
Esenţa existenţei
începe să devină
Un fel de regăsire
a clipei de apoi,
Doar ochii pot să simtă
când va veni să vină
Apocalipsa care,
e-n primul rând, în noi.
Iar clopotul dă veste
că totul e-n schimbare,
Că focul se aprinde
deşi cad încă ploi,
Că timpul se grăbeşte
şi nici un sens nu are,
Că împărţirea încă
se face doar la doi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu