Ce sunt eu?... O biată gară tristă
Unde trenuri nu se mai opresc,
Gara ce-au uitat-o că există
Chiar şi cei ce-n treacăt o zăresc.
Zi de zi, la orişicare oră
Impiegatul e mereu la post,
Aşteptând mereu, acum ignoră
Că în schema vieţii e un “fost”.
Dinspre vest nu se mai văd mărfare,
De la est nimic nu-i anunţat,
Orele se pierd într-o-ntrebare,
Ca şi cum nimic nu s-a-ntâmplat.
Dinspre nord se simte vântul rece,
Şi e întuneric înspre sud,
Trenuri nu mai trec, dar timpul trece,
Paşii pe peron nu se aud.
Linia ferată-i ruginită,
Până şi macazul s-a blocat,
Gara-i doar o casă părăsită
Unde toate doar “s-au întâmplat”.
Impiegatul însă e prezent
Aşteptând mereu un tren absent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu