vineri, 30 iulie 2010

Suflete în consignaţii

În consignaţii, suflete se vând
Cu preţ de amanet, mereu redus.
Din zori de zi şi, până la apus,
Se vântură mulți doritori, râzând.

Pe-o miză mica, unii pun pariu
Că, orice îşi doresc va fi al lor,
Că, din priviri, îl fac pe om dator,
Ca să plătească totul, cât e viu.

Se cumpără carcasele de om,
Tranşate-n gând, cu un cuţit subtil.
Un tată e bătut de-al său copil,
Un altu-şi leagă mama, de un pom.

Atâtea cupluri cad, sub un topor,
Din umbră, de o mască mânuit;
Sub scuza unui gest nesăbuit,
Redefinit e timpul viitor.

Sunt câte unii, ce se vor mai buni,
Şi licitează-n văzul tuturor
Expusul trup, ca piesă de decor,
Pentru desfăţul marilor nebuni.

Pe orice drum găseşti un magazin
Ce-ţi vinde, aşa-zisul, trai plăcut
Să poţi uita de orişice trecut,
Să crezi că numai vremuri bune vin.

Maternitatea e un sens absurd,
O naştere-i văzută ca blestem,
Iar eu curaj n-am nici să mă mai tem
Că sunt numit, rapid, şi orb, şi surd!

Şi totuşi, eu, punând un punct pe I,
Mi-asum vinovăţii, dar tot vorbesc
De haosul acestui timp, grotesc,
Ce în curând, prin foc, se va sfârşi.

marți, 27 iulie 2010

Cântec de anti-depărtare

Şi plouă iar, iubita mea, şi plouă
Şi viaţa parcă-şi caută un drum;
Şi fulgerul se rupe, parcă-n două,
Şi zările sunt învelite-n fum.

Te caut pe o margine de lume,
Şi norii negri, încă, te ascund,
Dar jur, acum, pe tot ce am, pe nume,
Veni-voi, la chemare să-ţi răspund!

Şi dacă diguri vor cădea sub ape,
O punte de lumină am să fac
Şi am să vin, să fiu cât mai aproape;
Cu depărtarea, nu pot să mă-mpac.

Când valurile încerca-vor trece,
Pe dedesuptul porţilor fireşti,
Vei şti că voi veni, când noaptea-i rece,
Să poţi, în palma mea, să te-ncălzeşti.

Şi umbre trec, şi umbre or să treacă,
În fulgere mai bine se zăresc,
Nu te gândi că pot vreun rău să-ţi facă,
Reaminteşte-ţi, doar, că te iubesc!

duminică, 25 iulie 2010

Ordinul de seară

Astă seară, îţi ordon, nu-i joacă,
Să mă faci să uit că-mbătrânesc;
S-arătăm la toţi, că piatra seacă
Stinge focuri, într-un mod firesc.

Astă seară, când se înnoptează,
Îţi ordon să laşi ce-ai de făcut,
Ca să vezi, că doar dacă eşti trează
Poţi uita că ai avut trecut.

Astă seară, pe la miez de noapte,
Îţi ordon, să nu te mai opreşti.
Poţi să strigi ceea ce-mi spui în şoapte,
Teama-ţi de urmările fireşti.

Îţi ordon să uiţi că mai există
Alte gânduri, alte treburi mari,
Chiar şi-atunci, când crezi că eşti prea tristă,
În lumina nopţii să tresari.

Şi-ţi ordon: privirea înainte!
Şi-ai să vezi şi tu ce văd şi eu,
Să-nţelegi că şi fără cuvinte
Eu îţi spun ce spui şi tu mereu.

Iar apoi, când mă priveşti pe mine,
Ai să vezi, în ochii-mi, ceru-ntreg;
Şi-ţi ordon, să-ţi iei ce-ţi aparţine,
Când odgonul clipei îl dezleg.

Şi îţi mai ordon, ca astă seară
Şi apoi, când zorii vor veni,
Ce-ţi doreşti, cuvintele să ceară;
Căci, ceea ce ceri, se va-mplini.

Iar când toate fi-vor repetare,
Să-nţelegi, că ordinu-i firesc;
Şi, firesc, ca o continuare,
Am să dau decret că... te iubesc!

joi, 22 iulie 2010

Realist prin telefon

Mă uit la telefon şi nu mai ştiu,
De ce-i tăcut şi nu dă nici un semn.
Nu-l las s-adoarmă şi încerc, să-ţi scriu
Dorinţa mea, să-ţi fie ca îndemn.

Necunoscuţi, din haos şi neant,
Îmi dau de ştire, despre un nou joc;
E jocul lor, eu ştiu că important
E să aprind, acum, al vieţii foc.

Şi-ţi scriu de toate... Poate-ntr-un cuvânt
Adun dorinţa marii împliniri,
În care pun al vieţii legământ,
Ca un atu al veşnicei iubiri.

Se sinucide timpul, strepezit,
Mereu presat, de gândul revanşard,
Când totul e un adevăr ciuntit
Şi mii de ochi privesc, de după gard.

Mă uit spre telefon, întrebător,
Şi-ncerc să înţeleg de ce-i tăcut;
E derizoriu, ştiu, dar îmi e dor
Să cred că am şi un apel pierdut.

Cu un respect, ce n-ar avea motiv,
Îl ţin cu mine, parcă-l ocrotesc;
Deşi, câteodată, primitiv,
L-aş arunca, să nu îl mai găsesc.

Dar nu mă lasă... Gândul e doar gând...
Prin el mi-aud, deja, paşii mergând.

marți, 20 iulie 2010

Răspunsul prin chemare

Te-am simţit, chemându-mă, azi-noapte,
Te vedeam aievea, nu în vis,
Îmi spuneai ce îţi doreşti... Prin şoapte
Îmi jurai, că-n veci mi te-ai promis...

Şi veneai... În razele de lună
Îţi vedeam, în ochi, gândul senin
Şi dorinţa, de a fi-mpreună,
Să robim frumoşii ani ce vin...

Cu-n însemn, al clipei viitoare
Ce, încet, se transforma-n trecut,
Mi-arătai, că-n noaptea următoare
Vom păşi, în doi, spre absolut.

Cu un sens, de ţel, ce conturează
Harta lumii ce mi-o dai în dar,
Mă chemai, spunându-mi că urmează
Viaţa, să mă doară, tot mai rar.

Şi-ai venit, chemându-mă la tine
Într-al nopţii vis, cu ochi deschişi,
Să-mi aduci aminte, că ştiu bine,
Câţi s-au sinucis, fiind ucişi.

Te-am simţit, chemându-mă-n chemarea
Paşilor, ce se tot vor perechi;
Şi ştiu, azi, răspunsul, la-ntrebarea
Ce-o aud, venind, din timpuri vechi.

Sunt cu tine,-n tine, lângă tine
Şi mă porţi cu tine, unde-ai fi.
Eşti aici şi eşti mereu cu mine,
Şi în miez de nopţi şi-n zori de zi.

duminică, 18 iulie 2010

Dimineţi de nemurire

Iubita mea, hai, vino, este vremea
Să-mi stai în braţe, până-n zori de zi;
Să-mi rostuieşti chemarea şi puterea,
De a-mi dori să nu mai vreau muri.

Din haosul înalturilor sfinte,
Am coborât şi-am aşteptat să vii;
Abia dacă ţi-am spus două cuvinte
Şi-ai înţeles că eşti ce ai să fii.

Pornitu-s-au furtuni nimicitoare,
Falsificând un nume ce-l purtai,
Pe-atunci, când eu spuneam că nu se moare,
Nici dacă iarna-ncepe-n luna mai.

Şi-au fost să fie, ierni obişnuite;
Şi-a viscolit, în iulie, ciudat.
Eu colindam pe creste-nzăpezite,
Cu pas rătăcitor, dar măsurat.

Acum, privind spre stele, printre stele,
Mi-aduc privirea-n timpul viitor;
Şi-arăt, pe ziduri, urmele rebele
A ceea ce nu e întâmplător.

Călăuziţi de-a lumilor trăire,
Ne este scris trecuturi să iertăm;
Şi totul fiind cu gând de dăruire,
Chiar celor ce n-au sens, un sens, să dăm.

Şi haide, vino, prinde-mă de mână,
Privindu-mi ochii când te-mbrăţişez,
Să-ţi spun şi eu şi zorii ce mă-ngână:
Păstrează-mă, căci vreau să te păstrez!

Şi vino-n pragul serii, doar la mine,
Să-mi stai, în braţe, până-n zori de zi.
Să vrei, mereu, să mă găseşti în tine,
Să nu mai mor, nici dacă vreau muri.

miercuri, 14 iulie 2010

Paşii înspre cer senin

Plouă, plouă-n noapte, zarea e pustie,
Caut către stele, nu le pot zări,
În singuratatea-mi, ştiu ce nu se ştie:
Ne-a venit, iar, vremea, de-a ne întâlni.

Plouă, plouă-n noapte, zarea-i neumbrită,
Caut mărginirea, fără să ştiu cum;
Îţi aud simţirea şi-o numesc... ispită,
Că-mi deschizi, spre viaţă şi-mplinire, drum.

Plouă, plouă-n noapte, vântul se aude;
Caut glasu-i aspru să pot să-l imit.
Trag, mereu, cu ochiul, peste umbre nude,
Să-ţi găsesc privirea... Şi sunt obosit!

Plouă, plouă-n noapte, vântul nu mai tace;
Trage, spre îzbândă, neştiute căi.
Te aştept prin ploaie... Plouă, să pot face
Paşi fără de urmă, peste munţi şi văi.

Plouă, plouă, plouă, zarea e pustie;
Şi-n nemărginirea-i, totu-i limitat.
Vântul mi te-arată, mie şi doar mie;
Şi vin zorii zilei şi s-a-nseninat.

duminică, 11 iulie 2010

Între pocal şi fântână

Pocalul cu pelin e-atât de dulce!
Băut-am unul, încă unul vreau.
Imun devin, ca şi Iisus pe cruce,
Şi n-am de ce în cumpănă să stau...

E foarte frig, dar eu resimt căldura,
Când unii dorm, iar alţii-mi spun, prin gând,
Că eu întrec, în contra lor, măsura
Şi rânduiala lor o stric, tăcând.

Pe drum de vară, caut o fântână
Ce, mult prea mult, spre soare a privit;
Şi apele în ea, când se adună,
Îşi vor, din nou, un drum spre infinit.

Şi caut ape, caut şi-mi e sete...
Şi simt un gust, când dulce, când amar;
Tentaţiile vor să mă îmbete,
Să uit să lupt cu ele, când apar.

Îmi dau bineţe zori cu lună plină,
Sfidând porunca nopţilor târzii,
Privind spre prima rază ce se-nchină
Înspăimântând, mai mici ori mari, stihii.

Pocale pline-apar, înnobilate,
Cu gust amar şi greu de suportat,
Un semn normal, că orişice se poate
Să tragă sensul vieţii, spre păcat.

Un strop de rouă, abia, se iveşte
Şi stau să-l prade mii şi mii de guri
Ce-au învăţat, că-i mult mai omeneşte,
Să vrei să ai şi, de nu poţi, să furi.

Dar când pocalul cade în fântână,
Puţini mai ştiu de ce le este dor?
Şi-ar da orice să poată bea, din mână,
Măcar un strop de apă, de izvor.

Pelinul, pot să-l beau şi simt că-i dulce...
Eu beau, şi beau, şi nu mai simt ce beau,
Şi urc Golgota, apăsat de-o cruce
Pe care, cândva, am să spun că stau.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Drumul fără post-control

Vin iubito către tine,
paşii-mi sunt deja pe drum;
Nu există bariere,
totu-i dat pentru acum,
Îmi dai dreptul de a trece,
neoprit, la post-control,
De-a fi omul, nu actorul,
care a ieşit din rol.

Vin, aşa precum zisesem,
vin, când nici nu ştii că vin,
Să te duc undeva-n munte,
unde ceru-i, doar, senin,
Ca privirea-ţi să refacă
drumul către absolut,
Necesara ta schimbare,
dezrobită de trecut.

Vom fi noi întreaga lume,
vom trăi o noapte-n doi,
Fără să ne fie teamă,
fără să avem nevoi.
Şi, când vei privi spre stele,
vei putea să înţelegi,
Că putem, prin timp, răzbate,
fără acte, fără legi.

Orişicum, restricţii sobre,
se vor vrea a-ncetini
Drumul meu, venind spre tine,
paşii tăi, când vei veni.
Dar ne ştim, în pasul sortii,
fără a juca un rol...
Hai să ridicăm cortina,
chiar dacă decoru-i gol!

Vin iubito către tine,
nici de oră, nu ţin cont;
M-a atras, cândva, mirajul,
ce-l ştiam ca orizont.
Sus, pe crestele ascunse,
numai noi, noi doi vom fi,
Nici controale, nici blocaje
n-au să poată-a ne opri.

joi, 1 iulie 2010

Iubire prin furtună

Ne iubim, ne iubim,
şi afară-i furtună;
Şi e totul real
şi suntem împreună.

Ploaia bate în geam,
ne ascunde de lume,
Ne simţim, ne avem,
şi ne arde de glume.

Forfotesc împrejur,
adevăruri concrete;
Peste noi cad lumini
ce-şi doresc să ne-mbete.

Despărţiţi de milenii,
timpul, azi, ne adună;
Ne iubim cu dorinţă,
şi afară-i furtună.

Vântul face ce face
şi ne bate-n fereastră.
Tu, prinzându-mă-n braţe,
spui că noaptea-i albastră.

Se-aude, se vede,
cum furtuna revine;
Şi mă simţi în chemare,
şi mă simt, tot, în tine.

Întunericul nopţii
dinadins ne adună;
Ne iubim, ne avem,
ne unim în furtună

Şi, te uită, iubito,
ies copacii pe stradă!
Că mai toate se schimbă,
dau şi ei o dovadă.

Nu mai vor, să se spună,
că-s ucişi de rafale;
Se declară în grevă,
merg spre moarte, agale.

Şiroind prin canale,
apa ploii, se-adună;
Noi rămânem uniţi,
ne iubim în furtună.