luni, 30 aprilie 2012

Ca şi cum...

Sunt trimis pe căi străine,
Ca şi cum aş fi robot,
Ca şi cum n-aş şti că mâine
Să-ntorc brazda vieţii pot.

Mi se spun, ca adjective,
Înţelesuri de consemn,
Prinse-n vorbe obsesive
Ca să plec în mod nedemn.

Mi se-aruncă vorbe-n faţă
Despre ce nici n-am făcut,
Ca şi cum, de dimineaţă,
Cuie-n tălpi mi-aş fi bătut.

Eu nu plec că îmi ştiu soarta,
Ştiu ce dat îmi e-n destin,
Ştiu că cei ce-mi închid poarta
Fug de fapt spre al lor chin!

Unii îmi aprind o torţă
Ca şi cum nu pot să văd
Că-mpotrivă-mi vin cu forţă
Să mă-mpingă spre prăpăd.

duminică, 29 aprilie 2012

Căutând înspre destin

Unde gândul te găseşte,
ca să poată să îţi spună
Că-i prea cald în vara asta
şi că vine o furtună,
Ori de vrea să-ţi povestească
despre timpul care trece
Şi ce-n urmă-i va rămâne
dacă vine vremea rece?...

Unde pasul te găseşte
ca să vină să îţi spună
Că tu vezi că-i vreme bună
însă norii se adună,
Ori să-ţi povestească-n grabă
de acei ce fără vină
Vinovaţi îi văd aceea
ce se tem când e lumină?

Unde visul te găseşte
ca să vină să îţi spună
Că-ntâmplarea-şi ştie timpul
de a fi doar împreună
Ori de vrea să-ţi povestescă
de ce-i dat oricum să vină,
De-mplinirea ce va face
casa să ne fie plină?

Unde fapta te găseşte
ca să vină să îţi spună
Că e timpul de a merge
doar pe calea cea mai bună,
Ori de vrea să-ţi povestească
despre ziua următoare
Când simţi-vei că începe
fără semne de-ntrebare?

Orişice şi orişicine,
orişiunde te-ar ascunde,
Vine peste noi destinul,
a ne-ascundem n-avem unde!

vineri, 27 aprilie 2012

Vara de-nceput

Începe-o nouă vară... Şi-i fierbinte,
La fel o alta n-am prin amintiri,
Nu va mai fi nimic ca mai-nainte,
E-o vară plină doar de împliniri.

Mai simt furtuni ce le-am lasat în spate,
Mai ştiu ce vânturi reci m-au îngheţat,
Dar văd lumini ce vin să îmi arate
Că gerul iernii-n iarnă s-a-ngropat.

Şi vine vara chiar dacă-mpotrivă,
Pe drumul ei, vin unii şi pun spini,
Sentinţa-n ceruri e definitivă,
Pieri-vor toţi în ploaia de lumini.

Un fulger ce pornit e de o viaţă
E-acum în drum, aproape de Pământ,
Şi va lovi la ceas de dimineaţă,
Redându-i vieţii dreptul cel mai sfânt.

Aceasta vară nu ne ocoleşte,
De zeci de ani e-ntipărită-n noi,
Ea vine-ncet, doar timpul se grăbeşte,
Să numere, din nou, din doi în doi.

Aşa e scris... Va fi aşa-ntâmplată
Negociabil chiar nu e nimic,
E vara ce de-o viaţă-i aşteptată...
E timpul ei... Nu caut să-mi explic.

joi, 26 aprilie 2012

Între real şi idiot

Mă întreb ce se-ntâmplă prin lume,
Mă întreb de-a-nţelege mai pot...
Nici nu pot să îmi spun eu pe nume,
Azi când unii mă cred idiot.

Mă întreb cum pot unii să spună
Că iubirea e doar un complot,
Şi că-i vremea şi timpul s-apună...
Cel ce crede în ea-i idiot?

Mă întreb de ce unii mă-ndrumă
Spre plecări, pe un drum ce nu-l pot,
Şi-ncercând, să îmi spună, în glumă,
Îmi scrâşnesc: tu eşti chiar idiot?

Mă întreb ce va fi să reziste,
Mă întreb de nu cumva-s robot
Când citesc pe fundal, în reviste,
Că şi scrisul e-un har idiot.

Mă întreb, căutând întrebarea
Ce va fi să o pun, ca un tot,
Când vor vrea să-şi hrănească mirarea:
Azi sunt bun, ori sunt tot idiot?

Am fost eu, dragii mei, totdeauna,
Am urcat, am căzut, dar mai pot
Să mă-nalţ netrăind în minciuna
Ce m-ar face-ntru tot idiot!

Am fost eu şi sunt eu, cel ce crede
Că un om e un om, nu un ciot,
Că şi fapta din spate se vede
Când făptaşu-i de fapt idiot.

miercuri, 25 aprilie 2012

Furtuni în nori

În vânt se răscoleşte-ntreaga zare,
De pe câmpie până sus, în munte,
Acolo unde stau să se înfrunte
Norii, ce par că vin la confruntare.

Purtând pe umeri veșnicii polare,
Sau semnul unor ape-nvolburate,
Furtunii cer să facă ea dreptate,
Cât încă rodul pomilor e floare.

Că unii, încântaţi de noi ispite,
S-au cam dedat la fapte indecente,
Şi peste umbre pun, ciudat, accente
Să ţină înălţimi înzăpezite.

Doar unii fug, de parcă simt că seara,
Le fură lacrimi care stau să cadă,
Şi nu mai vor să fie veşnic pradă
Celor de friguri dau în plină vară.

Însă rămâne totuşi să se-ntâmple
Ceea ce spus a fost pe totdeauna,
Ca lumea să priceapă că minciuna
Zăpezi, pe munţi, nu pune... doar pe tâmple!

miercuri, 18 aprilie 2012

Importanţa ca om

Viaţa-i viaţă şi-al ei mers
E un pas prin Univers,
Important e şi-un atom,
Important e orice om!

Nedumeriţi sunt unii că nu tac
Când vor comenzi absurde să ascult,
Şi am curaj să spun că e prea mult...
Dar ce să fac? Nu pot să mă prefac.

N-am nici un drept să fug de ce sunt eu
Şi să-mi înfig privirile-n pământ
Atunci când mi se-aruncă vorbe-n vânt
De cei ce n-au curaj, dar au tupeu.

De ce să tremur când aud urlând
Stihii ce, bântuind, se cred că pot
Să-mi rânduiască viaţa, ca robot
Ce râde doar că alţii-l vor râzând.

Mă recunosc trăind când plâng sau râd,
Când nu mă-nvârt în cerc spunând că merg,
Sau să m-ascund spunându-mi că alerg
De frica celor ce-şi au gândul hâd.

Să mă întorc din drum? E oare demn
Trăirea s-o ucid, s-o ţin în frâu
Şi să aştept cu mâinile în brâu,
Ca alţii, dacă vor, să-mi dea un semn?

Aşa că n-am de ce să mă-ndoiesc,
Din teamă, nici nu-ncerc să-ngenunchez,
Eu pentru omul liber tot pledez
Chiar dacă-ar fi cu viaţa să plătesc.

marți, 17 aprilie 2012

Ruga-mi pentru libertate

De-atâta timp cer marea libertate
Şi ştiu că vine, vine, e pe drum,
Am înţeles că doar făcând pe toate
Îmi poate fi şi n-am s-o pierd în fum.

Şi cer de-atâta timp să se dezlege
Ce e legat acolo ori aici,
Şi să-mi fiu slugă mie când sunt rege,
Să nu mai simt ca sunt ca un arici.

Pe praguri stau, cu calm, în aşteptare,
Când vreau ceva privirea mi-o ridic,
N-am timp, dar dacă ard de nerăbdare
De mine fug şi viaţa mi-o complic.

Chiar pot să număr, zile sunt, nu multe...
E timpul lor, n-am cum să le grăbesc,
Îi rog, de ajutor, să mă asculte
Pe cei ce libertatea mi-o doresc.

Sunt fapte de făcut... De nu-s făcute
Mă-ntorc din drum că nu am cum să plec,
N-am cum să mint că toate sunt văzute,
De prag nu pot decât iubind să trec.

Aş vrea să fiu ferit de toate-acestea
Dar, cum nu sunt, îl rog să-mi dea un drum,
Şi-astept o clipă când veni-va vestea
Că pot pleca şi liber sunt de-acum.

E firea mea să lupt de simt că ura
Împinge munţii să-i coboare-n văi,
Şi am să lupt cu cei ce-ntrec măsura,
Cerându-mi să m-abat pe alte căi.

De-atâta timp cer marea libertate,
Ca liber să fiu eu liberator,
Dator mai sunt cu doar câteva fapte,
Nu mă opriţi! Nu pot să plec dator!

Mă rog de voi, cei dragi, ce îmi ştiu zisa,
Să facem ce mai este de făcut,
Vreau libertate... Ştiti... Doar ea-i premiza
Că nu-mi întorc privirea spre trecut.

O vreau şi pentru voi şi pentru mine,
Oricine şi oricum ne-ar fi legat,
Vă vreţi voi bine... Mie îmi vreau bine,
Cu ură facem rău... Şi e păcat.

joi, 12 aprilie 2012

Mâinele prin azi

Ce nu vrei azi, fii sigur, va fi mâine,
Ceea ce-i dat nu poate fi oprit,
Pe drum, poţi da cu piatra într-un câine,
Dar poţi să ştii de-i bine că-i lovit?

În trecerea pe prag şi miez de noapte
Am timp să văd cum norii se grăbesc,
Să treacă-n ploi ce date li-s ca fapte
De-a-şi fi, prin rod, însemn Dumnezeiesc.

Tu poţi fugi pe multe căi străine,
Deşi cu-n gest poţi şti că ai destin,
De-a rostui chiar azi ce fi-va mâine,
Vărsând, nu bând, paharul cu venin.

Te poţi întoarce, zici, fără să-ţi pese
Că timpu-l iroseşti gândind minţit,
Dar când vei şti că roade neculese
Mor fără rost, vei şti cât ai greşit!

Când ura vrei pe chip să ţi se-arate,
Nu te întrebi de ce vei fi urât
De-acei ce-n drum viaţa ta ţi-i scoate,
Ca să regreţi că azi vrei doar atât?

Iubirii azi de-o-mpiedici să rodească
Eşti chiar convins că tu eşti Dumnezeu?
Că poţi opri o floare să-nflorească?
Că fi-va traiul mai uşor, nu greu?

Ce nu vrei azi, fii sigur, o să fie,
Nu va mai fi uşor, dar tot va fi,
Ţi-e cartea vieţii scrisă, n-o poţi scrie
Aşa cum tu, ca om, ţi-ai mai dori.

Dar orice faci, cu grijă, ia aminte:
În lume cu un rost te-ai vrut venit,
Ceea ce-i dat îţi iese înainte,
Să urci acolo unde singur ţi-ai dorit.

Şi unul este-n Cer cel ce păzeşte
Să nu te-abaţi din ceea ce-ţi e scris,
Când eşti potrivnic, da, te pedepseşte,
Că vrei să uiţi că ţie ţi-ai promis.

luni, 2 aprilie 2012

Haideţi, hai...

Hai să ne privim cu ochii
ce-i deschidem după faptă,
Ca să ştim dacă e bine,
ca să ştim ce ne aşteaptă,
Hai să ne-ntrebăm ce suntem,
fără a rosti cuvinte,
Ca să ştim, de sunt rostite,
să fim cei de mai ‘nainte.

Hai să nu mai pierdem timpul
cu atâtea amănunte,
Că-i mai greu să mergi pe vale
decât a urca pe munte,
Hai să ne-aruncăm privirea
dinspre timpuri viitoare,
Ca să ştim de ce minciuna
timp de viaţă mare n-are.

Hai să nu mai facem zgomot
doar ca alţii să nu doarmă,
Ori, iubind prea mult arginţii,
să punem mâna pe armă,
Hai să fim, încă se poate,
cei ce ştiu să şi trăiască
Spre a-şi împlini destinul
ca, pe veci, să nemurească!