Viaţa-i viaţă şi-al ei mers
E un pas prin Univers,
Important e şi-un atom,
Important e orice om!
Nedumeriţi sunt unii că nu tac
Când vor comenzi absurde să ascult,
Şi am curaj să spun că e prea mult...
Dar ce să fac? Nu pot să mă prefac.
N-am nici un drept să fug de ce sunt eu
Şi să-mi înfig privirile-n pământ
Atunci când mi se-aruncă vorbe-n vânt
De cei ce n-au curaj, dar au tupeu.
De ce să tremur când aud urlând
Stihii ce, bântuind, se cred că pot
Să-mi rânduiască viaţa, ca robot
Ce râde doar că alţii-l vor râzând.
Mă recunosc trăind când plâng sau râd,
Când nu mă-nvârt în cerc spunând că merg,
Sau să m-ascund spunându-mi că alerg
De frica celor ce-şi au gândul hâd.
Să mă întorc din drum? E oare demn
Trăirea s-o ucid, s-o ţin în frâu
Şi să aştept cu mâinile în brâu,
Ca alţii, dacă vor, să-mi dea un semn?
Aşa că n-am de ce să mă-ndoiesc,
Din teamă, nici nu-ncerc să-ngenunchez,
Eu pentru omul liber tot pledez
Chiar dacă-ar fi cu viaţa să plătesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu