Tu joci o comedie surdo-mută,
Dar azi, într-devăr, nu îmi mai pasă,
Timpul trecut mereu mi se impută.
Am fost şi eu, pesemne, spectatorul
Ce-n linii mari, tăcut, te şi dorea,
Însă, acum, eu sunt doar trecătorul
Ce nici nu mai priveşte joaca ta.
Jucai şi joci pe scenele urgiei
Alături de o umbră fără formă,
Căci aşteptând consemnele regiei
Nu-nţelegeai că plata-ţi e enormă.
Apoi, ca un firesc contradictoriu,
Plângeai pe roua nopţilor cu lună,
Căci, poate, din destin sau din orgoliu
Pluteai pe aripi negre de furtună.
Am fost şi eu pe scena ta, obscură,
Orbită de desfrâu ca de lumină,
Dar am simţit că totu-i o măsură
În care şi trecutu-i plin de vină.
Şi am jucat un rol...în drama tristă
Am fost înscris în rol ca titular,
Deşi ştiam că rolul nu există,
Nu m-am oprit, ştiind că e-n zadar.
Apoi a fost deodat’ “ultima scenă”
Veneam la tine cu-n buchet de flori.
Privindu-ţi sânii storşi, de magdalenă
Ce-şi caută, spre casă, drum, în zori.
A fost să joc o dramă exilată
Un timp ce azi îl simt fără temei.
De-acum, în viaţa mea însingurată,
N-am să mă joc, căci joc pe nervii mei.
Ţi-aş scrie şi o ultimă scrisoare
Deşi nici una nu am vrut să-ţi scriu,
În care ţi-aş jura că-i o eroare,
Că drumul înapoi eu nu îl ştiu.
Dar valul vieţii-i iarăşi plin de spume
Şi viaţa pot în cer s-o regăsesc,
Chiar dacă ştreangu-l simt că mă sugrumă
Nu mă mai tem... Nu joc! Nu mă prostesc!
M-am săturat să joc această piesă
Cu un fundal de urme pe zăpadă,
Şi-ţi dăruiesc, înlăcrimat, o lesă...
S-o porţi... E singura-ţi de preţ podoabă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu