Nu am crezut că nu mă pot abţine
De-a mai trăi iubire-adevărată,
Că sufletul, când cade-ntre ruine,
Doar ca ruină lumii se arată.
Dar ne-am găsit iată, înc-odată,
Simt o trăire ameninţătoare
Rupînd un zid, bucată cu bucată,
Spre neumbrirea razelor de soare.
Mă simt tot eu şi ştiu că e mai bine,
Şi-ţi scriu, cum nu credeam a-ţi scrie!
Te simt în mine şi mă simt în tine,
Trăind a vieţii noastre poezie!
Şi lumii, din ruine se arată
Un suflet care crede-n altădată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu