şi aleargă sănii mari pe cer,
Cetina de brad se înfioară,
noi venim îmbrăţişaţi de ger.
Caii albi trag pîclele de nouri,
trag albastre aure de zori,
Mugurii se învrăjbesc în mine,
albul nopţii se prelinge-n nori.
Mai la deal un cîine stă de veghe,
munţii-şi poartă lacrima de alb,
Doar aici e focul ce purcede
şi-ntre inimi întuneric cald.
Vifor aspru urlă în fereastră
răstignit de apele din rîu,
O săgeată mă pătrunde-n sînge
Ca un spic ori ca un bob de grîu.
Lîngă foc e-o cumpănă tîrzie
pe un maldăr mîngîind scîntei,
Apa plînge, nici nu vrea să ştie
Că-i otravă numai cînd o bei.
Şi în noapte pururi lupii urlă,
urlă vîntul ceaţa timpuriu,
Sănii albe se tot duc în treceri,
dimineaţa pleacă în pustiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu