Cum ne e străbuna moştenire,
Veacuri de istorii urcă-n munţi,
Şi-n puterea nopţii de-mplinire
Se aşază peste maluri punţi.
Hoardele de pradă îşi pierd urma,
Apele se spală pe pămînt,
Baciul mioritic mînă turma
Şi în miezul iernii cîntă-n vînt.
Brazi bătrîni de veghe în hotare
Ne rostesc de Mircea cel Bătrîn,
Şi păgînii fug în depărtare,
Oltu-i din vechimi mereu român.
Clopote de timp se trag în turle,
Cozia l-aşteaptă pe Mihai,
Vremi îndepărtate ţin să urle,
Numai Oltul ne rămîne crai.
Călăuza apei din izvoare
Paşii de ţăran ia împrumut,
Şi-n apus şi-n răsărit de soare
Dunărea îi pierde în trecut.
Şi cum Oltul pavăză ne este
Prin istorie făcînd recurs,
Împlinind şi maluri, şi poveste,
Oltul e român în vad şi curs.
Unde sfînt ne este idealul
Şi e vulturul pe cer stapîn,
Oltul ne mîngîie blînd cu valul,
Brav botezător de plai român.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu