Te voi răpi, în margine de seară
Ca să te duc la polul îngheţat,
Şi să trăim, în doi, o primăvară
În care să nu ştim c-am îngheţat.
Să ne plimbăm în sănii îmblănite
Şi trase de doi cai cu pas de foc,
Striviţi între dorinţe şi ispite,
Mereu în drum spre un hotar de foc.
Să fim mereu a lumii mărginire
Să fim mereu, mereu un început
Şi să ne trecem viaţa în iubire
Chiar de va fi să fim mereu trecut!
Într-un târziu, când toate-or să se treacă,
să revenim la cei ce ne-au ştiut
Să-i învăţăm că sabia în teacă
E semn de gând mereu înfăptuit.
Redevenind prezenţi mereu în toate,
Vom fi un tot, cu vorbe şi accent,
Ca lumea să-nţeleagă că se poate
Trăi firesc înntr-un firesc prezent.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu