Revin acum şi n-am să spun nimic
Cu toate că mai toate se compară
Că iar e greu şi iar e frig în ţară
Şi viaţa cu nimicuri mi-o complic.
Am pus cândva politica la zid
Redând speranţa vorbelor directe,
Şi n-am slujit păcatele abjecte
Cedând dorinţei de a fi servid.
Mai mult, n-am vrut să uit de Mareşal,
Ori că Moldova e-mpărţită-n două,
Şi-am strâns în palmă boabele de rouă
Plângând ţăranii satului real.
Iar omul nou m-a tot dezamăgit
Când nu-şi mai amintea de Bucovina,
Sau când, mereu, pe alţii dădea vina
Că tot trăim pe muche de cuţit.
M-am dus şi la biserică să ştiu
Ce crimă fac cei ce mai au conştiinţă.
Şi uite-aşa, cu cea mai buna ştiinţă,
Am înţeles că eu degeaba scriu.
Acum revin ştiind ce lucru fac
La ceasul când istoria se mişcă
Şi viaţa-i o continuă morişcă
Spre deznădejdea celor care tac.
Aduc din timp un gând adolescent
Fără să schimb nimic din vechea formă
Că traversând mereu câte-o reformă
Aş fi cobai cu suflet repetent.
Aceasta e prefaţa mea de om
Ce îşi mai pune viaţa pe hârtie
Şi regăseşte-n şoapta sa pustie
Hotarul istovitului atom.
Am fost rebel şi tot aşa voi fi
Şi tot mereu cuvântu-l spun pe faţă
Cătând lumina copcilor de gheaţă
În marea încercare de-a trăi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu