Rostite-n clipe ce uitau de rost,
Dar cum nimic nu e ca mai-nainte,
“A fi” e conjugat doar ca “a fost”...
Nici ruga înspre cer nu poate face
Să se-mplinească pasul rătăcit,
Când tot ce-aud, ştii bine, nu îţi place,
Mă-ntreb mereu de ce am adormit?
Acum, când ninge şi e albă zarea,
Mereu conjug în suflet pe „a fost”,
Între noi doi se-aşterne depărtarea,
Iar eu pleca-voi dintr-al vieţii rost.
Reconjugând din mers, când timpul trece,
Dăm sensul întâmplării spre firesc,
Afară-i vânt şi-l simt că-i tot mai rece
Dar pasul nu mai pot să îl opresc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu