Chiar şi urma trebuie să-mi şterg,
Nimănui de mine nu-i mai pasă,
Pun un pas, dar nu ştiu unde merg.
Nu ştiu cât pot merge de departe,
Nu ştiu unde trebuie s-ajung,
Şi dacă-o să am vreodată parte
Să ştiu drumul cât va fi de lung.
Oropsindu-mi viaţa la tăcere
Caut lumi în care să m-ascund,
Învăţând să uit de-a mea durere
Trec hotarul somnului profund.
Clipa nesfârşită-mi e aproape,
Înţelesul ei îl desluşesc,
Şi, cum nu mai vreau să mai îmi scape,
Vreau să nu se ştie ce trăiesc.
Plec de-acasă şi m-ascund în lume,
Pun sigiliu peste amintiri,
Voi lăsa de strajă al meu nume
Ca pe-un semn al marii ne’mpliniri.
Poate, doar când viaţa-i o răscruce,
Cineva aminte-şi va aduce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu