Te-aştept să vii, la mine-n astă seară,
Să vezi şi tu cum poţi pluti pe nori,
Să dăm contur acestei nopţi de vară,
Ce nu vei vrea să se sfârşească-n zori!
Când, cei mai mulţi se-adună pe acasă,
Eu fug de norii ce m-adăpostesc,
Dar tot mai cred că ai să-mi fii mireasă,
Palate de cleştar să-ţi dăruiesc.
Şi plouă mult, să ni se facă-n ciudă;
Sunt mulţi acei ce vor să fim văzuţi
Şi stau pitiţi, doar, doar, o să audă
Cum au pierit cei doi necunoscuţi!
Dar noi, ascunşi de aure stelare,
Suntem un început fără sfârşit;
Un val imens şi-un ţărmure de mare
De neînvins şi chiar de neoprit.
Ne vom clădi o casă-n vârf de munte,
Acolo unde-i soare şi nu-s nori,
Iubindu-ne, cu lux de amănunte,
Şi neştiuți, ca doi nemuritori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu