Dinspre trecut mă simt în viitor,
Şi când aş vrea să ştiu ce-a fost odată
Te văd şi văd surâsu-ţi orbitor.
Şi te tot văd în limitele vieţii,
Aşa cum e firesc şi e normal,
Trezindu-te sub semnul dimineţii,
Trezindu-mă spre a trăi real.
În întrebări găsesc continuarea
Acelui gând, cumva copilăresc,
De-a nu mă teme aşteptând urmarea,
Ştiind că semnul plus e omenesc.
Şi te tot văd în limitele vieţii,
Nimic nu-mi pare-a fi paradoxal,
Trezindu-te sub semnul dimineţii,
Trezindu-mă spre a trăi real.
De-am fi avut cândva o rădăcină
Din care să ne spunem c-am venit,
Ne era dat s-avem o mare vină
Că ni-i sortit ceea ce ni-i sortit.
Şi te tot văd în limitele vieţii,
Şi te aud vorbindu-mi la plural,
Trezindu-te sub semnul dimineţii,
Trezindu-mă spre a trăi real.
Din împreună spre continuare
Predăm destinul nopţilor de foc,
Iar dacă unii cred că-i o-ntâmplare,
Noi ştim că este vremea de soroc.
Şi te tot văd în limitele vieţii,
Iluminând decorul hibernal,
Trezindu-te sub semnul dimineţii,
Trezindu-mă spre a trăi real.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu