Privesc spre cer şi văd că-i timp de ploaie,
Şi parcă-mi tot doresc un timp ploios,
Pe drum să curgă apa în şiroaie,
Să ne simţim trăind un vis frumos.
Să vin spre tine, să mă chemi spre tine
Să-ţi pot şopti, când trupul ţi-l privesc:
O, Doamna mea, începe-a ne fi bine,
Şi teamă n-am să-ţi spun că te doresc.
Privind spre cerul greu, plin de amprente,
Ce-şi caută izvorul însetat,
Mă simt atras de fapte elocvente,
De tot ce vom numi că s-a-ntâmplat.
Şi-i timpul de-a simţi eternitatea
Prin tot ce fi-vor clipele în doi,
Speranţa câştigându-şi libertatea
De-a spune că trăieşte-n amândoi!
Şi ploaia vine, cerul se arată
Grăbit în a ne şti de neînvins,
Grăbindu-ne spre clipa aşteptată
De-a resimţi al vieţii foc aprins.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu