Hai, Doamne, vino Doamne!

Hai, vino, Doamne, şi îndreaptă lumea
Ce spune că minciuna-i doar mister,
Ce crede că e dat pe totdeauna
Să-şi ducă ochii-n jos, nu înspre cer.

Şi eu sunt om şi chiar de ştiu mai multe,
Mă uit şi văd şi aflu-ntâmplător
Ceea ce unii spun, uitând s-asculte,
Că omul nu minciunii-i e dator.

Trecând prin viaţă, am văzut de toate:
Căderi, rupturi şi treceri prin ce-i greu,
Şi-am învăţat că orişicine poate
Să mintă oameni, nu pe Dumnezeu...

Hai, vino, Doamne, haide şi arată
Că ne-ai lăsat să fim precum ai vrut,
Dar spusa noi ţi-am pus-o la erată
Şi ne-ntinăm cu-o umbră din trecut.

Ne trecem vremea roşi de neputinţe,
Ţinând gunoaie strânse la ciorap,
Uitând că vieţii nu-s ca trebuinţe,
Că nu ne-ascultă şi îşi fac de cap.

Putem fi altfel, alţii, altcumva,
Putem fugi de tot ce am făcut?
Hai, vino, spune tu, cu vorba ta
Că orice-a fost se face cunoscut.

Dar, Doamne, tu putea-vei înţelege
De ce se minte şi, acuzator,
Pe cel ce nu se-ascunde vor să-l lege
Ca cel ce rău ar face tuturor?

Mă rog spre tine, Doamne, hai, îndreaptă,
Pe cei ce încă fug de semnul tău,
Deşi tot de la Tine ei aşteaptă
Să-i scoţi din ce e greu, din ce e rău.