că sunt şi eu în lume trăitor...
Ceea ce-am fost abia vă amintiţi,
şi poate vă-ntrebaţi de ce nu mor?...
Trăiesc prin toate câte se ivesc
în drumul meu, de timp, cumva, uitat,
şi unii cred că poate-mbătrânesc,
şi-am să mă simt de viaţă apăsat.
Şi vă minţiţi... Prin spate mă vorbiţi,
dar vorbele pe voi mai mult vă dor,
că nu puteţi prea bine să dormiţi
şi nici să plângeţi nu vă e uşor.
De veghe stau şi nu să vă lovesc,
ci doar să tai ce trebuie tăiat,
să nu uitaţi că şi trăiţi firesc
departe de acei ce v-au furat.
Dar unde sunteţi azi să mai vorbiţi,
celui ce sunt... un om rătăcitor,
ce-l vreţi tăcut chiar dacă-l umiliţi,
lovindu-i răni ce ştiţi că încă-l dor?
Şi tac, şi-ascult... Când pietre mă lovesc
eu vă privesc... nimic nu s-a-ntâmplat...
rostesc o vorbă, nu să vă opresc,
ci să vă spun că totu-i minunat...
Eu voi trăi să văd că vă treziţi,
ştiind că vă voi fi de ajutor
când de regrete fi-ve-ţi chinuiţi,
simţindu-vă trecutul zdrobitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu