cei ce cred că doi e doi
Ca întreg firesc al vieţii
până chiar spre cea de-apoi,
Încă mai avem o şansă
de-a trăi în mod real
Adevărul ce dă forţa
de-a fi val şi de-a fi mal.
Dacă încă mai există,
cei ce dau clipei temei,
Regăsind în fapta firii,
ca urmare şi pe trei,
Încă poate, omenirea,
să privească-n viitor,
Acceptând, fără tăgadă,
că iubirile nu mor.
Dacă încă mai există
cei ce merg, în doi, la pas,
Prin deşertăciunea vieţii,
când doar ea le-a mai rămas,
Încă se mai poate spune
că prezentul e etern
Şi dezmăţul fără margini
are un picior de lemn.
Dacă încă mai există
cei ce albul îl văd pur
Doar când nu-i atins de negrul
ce-i stă totuşi împrejur,
Încă vom găsi puterea
de-a vrea a ne curăţi,
De-a trăi şi restul vieţii,
fără-a ne mai murdări.
Dacă încă mai există
cei ce-n urmă nu privesc
Şi de “doi” nu le e temă,
pe “unu” nu-l prea-măresc,
Încă viaţa-şi are dreptul
de a nu-şi dori muri,
Încă-şi are omul sensul,
de-a trăi şi de-a iubi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu