Iau adevărul drept dovadă... Nu-s cuminte
De-ar fi să-l pun pe-al vorbei calapod,
Nu-mi judec fapta, spun ce-mi vine-n minte
Şi trec direct prin ape, pe sub pod.
Când haina hotărârii-mi vine bine
Mă-mbrac în ea fără să zăbovesc,
Prea bine ştiu că mie-mi aparţine,
Şi nu mă tem de datu-mi omenesc.
De am un gând în vorbă-l pun degrabă,
Nu-mi caut timp spre a mă răzgândi
Aşa cum tac, să nu mă aflu-n treabă
Crezând că e firesc şi a minţi.
În fapte mă privesc, îmi sunt oglindă,
Nu pot să le privesc fiind altfel,
Ştiu bine, date sunt să reaprindă
Lumina ce m-arată-a-mi fi model.
Şi-mi pun dovada, simplu, la vedere,
Şi nu m-ascund, n-am timp să mă complic,
E indirect verdict, deşi-i părere,
Nici eu în faţa ei nu zic nimic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu