Timpul se trece, vremurile mor,
Nici un principiu nu mai e valabil,
Eu sunt cu totul un conservator,
Că te iubesc firesc, deloc probabil.
Ce alţii cred, nu-mi pasă, fiindcă ştiu
Să nu rezum o faptă la o clipă,
Să nu mă tem, crezând că-i prea târziu,
De veşnicii, iubind, să fac risipă.
Viaţa mi-o duc la graniţa de jos
A unei lumi cu false ipoteze,
Dar ştiu că-mi este dar prea preţios
Ca tocmai eu s-o pun în paranteze.
Ca orice om, sunt plin de slăbiciuni,
Dar orişicât aş fi de vulnerabil,
Când mult prea mulţi renunţă la minuni,
Eu te iubesc firesc, deloc probabil.
În jur ni-i ceaţă, alteori e praf,
Iar alteori e viscol sau furtună,
În pântecu-ţi mă las autograf,
Pe sâni îţi las sărutul meu, arvună.
Nu spun, dar e ştiut că te tot vreau,
Noapte de noapte, goală, despletită,
Şi în răscrucea vieţii am să stau
Pân-ai să vii, ştiind că-mi eşti sortită.
Să fiu al tău şi-a mea să fii mereu,
În ochii lumii azi devin culpabil,
Şi-s pedepsit, dar mie nu mi-e greu,
Că te iubesc firesc, deloc probabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu