Ochii-ţi vorbesc... Tu nu ştii cate-mi spun...
Dintr-o privire aş putea descrie,
Fără-nţelesuri ce se suprapun,
A vieţii infinită poezie.
Stau netezite într-un gest fugar
Dorinţe cu esenţe de-ntâmplare,
Şi fapte pline de-al iubirii har,
De-o altă viaţă, nouă, născătoare.
În gând, deja, venite-s primăveri,
Chiar dacă toamna nu se lasă dusă,
Eu mă-nvelesc în mantii de tăceri
Vorba-mi de ochii tăi fiind sedusă.
De multe ori în vis am adormit
Spunând doar jumătate dintr-o frază,
Dar şi aşa, că te iubesc tacit,
Ai înţeles, ştiind şi ce urmează.
Izvorâtori de vise şi avânt,
Ochii îţi sunt, punctând mereu esenţa,
Firesc rostesc acelaşi legământ.
Ce-n sânge-i simt, febril, mereu prezenţa.
Cu tine-n orice anotimp mă-mbăt
Dar toamna ştiu că-ţi e bogată,
Şi-n aşteptarea albului omăt,
Vei înflori, fiind ca altă dată.
Doar preț de-o scânteiere-am poposit
Într-o răscruce a privirii tale
Şi de atunci mă ştiu iubit tacit
Pe-al nemuririi drum purtat agale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu