M-am aşezat, cuminte, să îţi scriu,
Să ştii că iar am renăscut în mine,
Că patima din vise tot n-o ştiu,
Ştiu doar că-mi este tot mai dor de tine.
Nu îmi mai las speranţele în vis,
Şi nu mai spun că toamna-mi e târzie,
Că mult prea multe porţi mi s-au închis,
Că iarna o să fie cenuşie...
Mă doare dorul pajiştii cu flori,
Şi depărtarea ta mereu mă doare,
Mă simt senin şi-aştept ai zilei zori,
Să văd, din nou, cum soarele răsare.
Un vis ce-l am, dar încă-i nevisat,
Care te-aşteaptă, vis voind să fie,
O lacrimă rebelă mi-a furat,
Dându-mi motiv de-aţi scrie, iarăşi, ţie.
Şi-am scris să ştii, ştiind că vestea zboară,
Că-s suferind de... altă primăvară!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu