Veneai din umbra scenei luminoase,
Pasul ţi-era în trecere, grăbit,
Şi se vedea că nu se da oprit
De gesturi marginale, languroase.
A fost să fie clipă sorocită
Ca eu să uit, trecând, să mă opresc,
Iar tu să mă priveşti, nedumerită
Că pot, nepăsător, să hoinăresc.
Mi-ai spus o vorbă care, înţeleasă,
M-a dus cu gândul către iad şi rai,
Şi m-am întors să-ţi spun că eşti frumoasă,
Dar am tăcut, văzând că nu plecai.
Ne-a fost tăcută prinderea de mână
Şi primii paşi ai drumului comun,
Sete-mi era şi te făceai fântână,
Stele-ţi doreai, voiam să ţi le-adun.
Privirea ne-a lăsat fără cuvinte,
Muriseră în noi împotriviri,
Nu mai puteam găsi nepotriviri,
Găseam doar nopţii vina că-i fierbinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu