Paşi enormi ne-ar trebui acum,
Ca, trecând de tot ce ne desparte,
Să îţi ai al regăsirii drum.
Te privesc din marea-ndepărtare,
Ape-nvălurite-s între noi,
Şi te văd luptând cu disperare,
Şi te văd cu sufletu-n nevoi.
Şi-mi dai veşti uitând de amănunte,
Dar mă-ntrebi ce vremuri vor veni,
Că, fugind prin întâmplări mărunte,
Nu mai ştii ce-nseamnă a trăi.
Amintiri, în vise, te întreabă
Despre clipe fără de-nţeles
Care, prea dosite-n mare grabă,
Încă-ţi spun că drumu-i bine-ales.
Te întrebi şi tu, de-i cu putinţă
Să înveţi, altfel, să spui pe "nu",
Când te laşi, cu mare-ngăduinţă
Celor ce te vor să nu fii tu.
Eşti aşa, departe... Eşti departe...
Văd un drum de-aducere-napoi,
Şansa de-a re-ncepe-a vieţii carte,
Într-un miez de noapte, prin noi doi.
Mai apoi, va fi, firesc, să fie,
Altceva, altfel decât trăieşti,
Timp de adevăr, de armonie,
Timp al rostuirii omeneşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu