Ajung analfabeții să ne spună
Că ei au deslușit ceea ce-i scris
În Cer, în soare,-n stele și în lună
Și fi-va viața trai în paradis.
Îndeajuns le sunt câteva zise
De cei ce se numesc, chiar ei, frumoși,
Ca să-și croiască nesperate vise,
Ca să se-ncreadă-n marii mincinoși.
Cunoscători fiind de amănunte,
Au totdeauna un cuvânt de spus,
Găsind că e normal, firesc, să-nfrunte
Pe cei ce-s jos, nicicând pe cei de sus.
Ne pun în seamă marea erezie
Când ne-arătăm având alte păreri,
Și vinovați de marea tragedie
De-a nu ne vrea mergând spre nicăieri.
Analfabeții știu orice, de toate,
Ei n-au nevoie-n cărți a mai citi,
Orice vor ei sunt siguri că se poate,
Altfel întreaga lume va pieri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu