Omule...

Omule, de-ai vrea a înţelege,
Cât timp nu-ţi este încă dat să mori,
Că după fapte drumul ţi se-alege,
N-ai obosi tot adunând comori.

De n-ai să plângi că împilări prea mute
Pe-al vieţii drum ţi-i dat a întâlni,
Vedea-vei suferinţa ca virtute
Ce sufletul ţi-l poate mântui!

Omule, de-ai reuşi învinge,
Dorinţele ce ţi le ai în trup,
Dat îţi va fi să poţi pe mulţi convinge,
Că prea uşor, de Dumnezeu, se rup!

În trup, dorinţa, deseori şi minte,
Îndeamnă spre plăcerea de frumos,
Justificând alegeri prin cuvinte
Care ascund şi lipsa de folos.

Omule, de şti-vei în iubire
Şi în iertare viața a-ţi trăi,
Calea cea dreaptă înspre mântuire,
Din Ceruri, Domnul, ţi-o va netezi.

Că sunt ei răi sau buni, tu îi iubeşte,
Că doar așa putea-vei minţi trezi,
Şi ai să vezi iubirea cum topeşte
Gheţarii mari din jurul inimii.

Omule, de vei simţi că-n toate,
Pe Dumnezeu, ca-ndrumător, Îl chemi,
Orice vei face şti-vei că se poate
Şi de vrăjmaşi n-ai cum să te mai temi!

De nu vei vrea să-i fii tu împotrivă,
Oprindu-te la simple bănuieli,
Opri-vei şi pe alţii din derivă,
Redându-i dezrobirii din greşeli.

Omule, ţi-e dat numai o dată,
În trup această viaţă să trăieşti,
Nu fi nedrept, n-o face blestemată,
Că nu-i eşti tu stăpân, s-o pedepseşti.

Acasă, sus, în Cer, pe toţi ne-aşteaptă,
Tatăl Ceresc, cel fără de-nceput,
Ce îţi va da, prin judecată dreaptă
Răsplată pentru tot ce ai făcut!