Partizan conservator

Împart, fără rezerve, pe din două
Tot ce-i numit, generic, un întreg,
Şi, de-i nevoie, chiar și-un bob de rouă
Ca să nu pot, real de e, să-l neg.

Mă recunosc a fi de modă veche,
Iubirii e firesc să-i fiu fidel,
Cred şi-n povești, şi-n suflete pereche,
Şi n-am modernitatea drept model.

Nu agreez ideea de risipă,
Însă nu-mi fac, nicicând, din ea slogan,
Mă bucură trăirea de o clipă,
Dar sunt al veşniciei partizan.

M-am revoltat, punându-mi bariere,
Mi-am adresat chiar mie un protest,
Cerându-mi să nu-mi caut mângâiere
În fapte, ce în tot, sunt simplu gest.

Nu vreau iubiri pentru o noapte, două,
Nu ştiu cum e partida de amor,
Nici nu-nţeleg cum e cu legea nouă,
Fiind, de felul meu, conservator.

Nu stau să fac închipuite liste,
N-am calculat procentele numeric,
Şi nici prin abordări idealiste
Nu mai separ lumina de-ntuneric.

Las, orice-i dat, real să se consume,
Nu-l denumesc şi nu-l etichetez,
Nici nu-l trimit, cu jalba-n par, prin lume,
Iar, la nevoie, mi-l asum prin crez.

Avânt îmi iau din orişice idee,
Scriu poezii cu vag accent romantic,
Pot face, dintr-un gând, o odisee,
Şi mă cam joc, cu-al lui efect semantic.

Mereu împart la doi, dând pe din două
Discuţii despre marile nevoi,
Şi-ajung să cred că tot degeaba plouă,
Doar buruieni răsar şi cresc în noi.

Politică nu fac, nu mă tentează,
Chiar dacă de extreme sunt atras,
Doar viaţa, în întreceri, m-antrenează
Să tot măsor distanţele la pas.

Urc pas cu pas, nu cred în plafonare,
Cum nici nu cred în tot ce e extrem,
Privesc spre stele, însă doar la soare
De-nfrigurare uit să mă mai tem.

Şi nici o luptă nu-i destul de mare
Pentru al lumii trai decent, normal,
Ca să apară-n legi, spre consacrare,
Şansa la fericire, drept real.