Cât de frumoasă eşti... nu îţi mai spun
Şi nu-ţi mai spun că vis mereu îmi eşti,
Să tac puterea toată mi-o adun,
Dar tot aştept s-aud, de tine, veşti!
În aşteptare gândul greu îmi las,
Mi-l chiar oblig să fie răbdător,
Chiar dacă el mi-arată înspre ceas
Spunându-mi că de timp sunt pierzător.
Mi te aduce clipa unui vis
În omeneşti, nerăbdătoare, fapte
Şi tot mai greu mi-e să îţi spun concis
Că zi întreagă mi-e un miez de noapte.
Nu doar când vreau, privirile-mi găsesc
În căutarea ta, mustind dorinţe,
Pline de tot firescul omenesc
Şi de speranţa marii biruințe.
Eu nu-ţi mai spun, dar nici nu ţin ascuns
Că mi te-arăţi când noaptea e senină
Într-un înalt, ce greu e de pătruns,
Cu trupu-ţi îmbrăcat doar de lumină.
Haina-ţi lumească eu o văd cu greu,
De-aceea-ţi spun că eşti aşa frumoasă,
Că, toată goală, eşti în gândul meu,
Şi gândul doar în voia ta se lasă.
Nu prea mă vreau în stare să descriu
De ce te văd a fi ca o minune,
Îmi e de-ajuns să cred într-un târziu
Ce-l vom trăi răpiţi de pasiune.
Departe eşti, însă mi-e greu să tac,
De multe ori rămân ca o mirare,
Cuvinte n-am şi nu ştiu ce să fac,
Că nu mai am, în nici un fel, răbdare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu