Ce vremuri ne sunt date să trăim...
Și noi, ca oameni, n-avem pic de vlagă,
Ne este ura, zi de zi, mai dragă,
Și, zi de zi, mai mult ne-o întărim.
Nimic din ce n-avem nu e de preț,
Aplaudăm spectacolul ce leagă
Pe-acela care, uneori, reneagă
Privirea, către alții, cu dispreț.
Ni-s bucurii banale răzbunări,
Având credință-n lauda deșartă,
Ce ni-i indusă azi cu marea artă,
Ca lait motiv al noii adaptări.
Orgoliul ni-i îndemn de a lovi
Oricum ar fi, prin față sau prin spate,
Arme de luptă iar sunt dezgropate,
N-avem nicicum de ele-a ne feri.
Trăim într-un format expectativ,
Banal și sărăcit de argumente
În care, prin nimicuri evidente,
Tot căutăm să ne scuzăm lasciv.
Ne dăm mereu exemplul cel mai bun
Mimând, cu scop, reala-ngăduință
Și tot cităm din drafturi, cu credință,
Accentuând momentul oportun.
Și viețuim, luptând, și tot luptând,
Cu tot ce spunem noi că nu e bine,
Negând că un dezastru ne-aparține,
Mințiți fiind de propriul nostru gând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu