Multe ți-aș spune de-aș avea cuvinte
Care să fie, spuse, un întreg,
Că dincolo de ce îmi am în minte
Am și simțiri ce altfel înțeleg.
În tine văd eterna frumusețe,
Detaliul, definit, e ca un tot
Care începe, iarăși, să mă-nvețe
Să știu ce vreu, și ce, firește, pot.
Anii-ți puțini mă fac să am răbdare,
Stând să aștept al clipei prag sortit,
Când noaptea vei dori-o cât mai mare
Și-ți vei dori să fiu neobosit.
Știu că mă ierți când îți mai fur privirea
Văzând, de multe ori, cum te privesc,
Dar nu am cum să nu-ți admir uimirea
La gândul că, în taină, te iubesc.
Și, bine știu, că noaptea, fugi în vise
Ca, inocent, să poți să mă convingi
Că faptele de gânduri sunt prezise,
Dar ți-ai dori, al vieții foc, să stingi.
Faci pași mărunți, lăsându-te-n uitarea
Unui trecut de care te ferești
Ce l-ai crezut tot una cu-ntâmplarea
Că va fi dat, în zori, să mă-ntâlnești.
Încă așa trăim și vremea trece,
Nehotărârii vamă grea plătind,
Toamnei cerându-i, dacă vrea, să plece,
Dându-ne iernii-n versul de colind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu