Se scriu, din nou, scenarii duplicat,
Justificând o cinică-mplinire
A celor ce, dogmatici, au trădat
Dorința și ideea de unire.
Eu nu mă mir și nu mă contrazic
Cu cei ce spun povești din auzite,
Că argumentul lor e un nimic
Fezabil pentru minți prea odihnite.
Istoria e-n buclă, nu e greu
De-a observa fără priviri spre stele,
Că au ajuns arhivele muzeu
Despre atâția stâlpi de cafenele.
Și cei ce liberi sunt de orice crez,
Ca și-n trecut, ei fac ce știu, trădează,
Vorbind de-a nucii coajă ca de miez,
Ori de beția lor ce ne veghează.
Mereu impun, mereu privesc de sus,
Nici nu le pasă că, la socoteală,
Dând peste cap chiar ceea ce-au impus,
Soluția e-aceeași, imorală.
Ei, liberalii... Ei, ca buni români,
Ne-au dus sub o străină stăpânire
Ca-n fapt să fie tocmai ei stăpâni
Mânați de visul lor de parvenire.
Și au găsit momentul oportun
Lecții să dea de cum se guvernează
Fiind țăranii carne pentru tun
Sau alții puși, în închisori, sub pază.
Iar haosul ajuns-a maniac,
Se fac tocmeli, de obicei, frivole,
Înspre direcții ce o clipă plac,
Pierdute apoi din gânduri și busole.
Totu-i la fel, nimic nu este nou,
Se scriu povești ca drept de moștenire,
Istorii ce se vor, mereu, ecou
Ideilor ce vin din nesimțire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu