Iarăși e timpul cărților pe față
Altfel e totul, întru tot, pierdut,
Cu nici un viitor ci doar trecut
Și-acela prins deja în nori de ceață.
E vremea de întoarcere-n geneză,
La primul pas, la cel dintâi cuvânt,
Când toate cu putere-și iau avânt
Și nu își pun, prin îndoială, pază.
E iarăși cazul de a da vestire
Spre ceea ce acum suntem ajunși,
Chiar dacă-n ochii lumii prea ascunși,
În drumul către prag, spre nemurire.
Puțini ne știu și prea puțin se vede
Din tot ce-mi ești și ce constați că sunt
Când prin simțirea unui amănunt
Găsești motiv în viață a te-ncrede.
Chiar noi, cu noi, avem de dus o luptă,
Și-avem un altceva de învățat,
Să-mi fii femeie și să-ți fiu bărbat,
Uitând cât este lumea de coruptă.
Să nu ne fim, prin fapte, împotrivă,
Și-a nu avea, în vorbe, rost contrar,
A ne iubi, în sens elementar,
E calea de ieșire din derivă.
Și tot elementar, printr-o chemare,
Ai șansa de-a-ndrepta ce ai greșit
Pierzând orgoliul ce-l tot simți rănit
În fiecare clipă de-așteptare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu